);
COnecteaza-te cu noi

Personalitati

Alexandru Lapusneanu – Dincolo de umbrele unei existente

Publicat

pe

Alexandrul Lapusneanu

   Mai mereu miturile sunt mult mai demne de atentie decat realitatea. Pe cea din urma ne iluzionam ca am cunoaste-o. Cea dintai ne ofera posibilitatea de a poposi in tinda copilariei. Macar si pentru ca are putinta de a ne oferi stari similare acelei varste, aparent pierdute, pentru ca fructele sale sunt usor de mestecat si, frecvent, usor digerabile. Neavand timp liber, ne multumim cu fast-food-uri de orice tip, inclusiv culturale.

   Asa se face ca si Alexandru Voda Lapusneanu este un fel de sandwich. Intre nuvela lui Costache Negruzzi si pelicula Malvinei Ursianu. Model tiranului si domnului „iute varsatoriu de sange”. Al conducatorului pe care teama celor din jur il da mortii, ca pedeapsa justa abuzurilor. Un fel de Ivan cel Groaznic.

   Cum orice mit are sambure de adevar, ar fi greu sa concluzionam ca imaginea aceasta este falsa. Ea reprezinta insa doar manunchiuri de aschii. Nimic mai mult de atat. Insa , sub ele, se afla istoria unei vieti mult mai demne de interes decat chipurile tesute din umbre.

Alexandrul Lapusneanu

Alexandru Lapusneanu pe o marca postala a Republicii Moldova

   Alexandru Lapusneanu era fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea. Mama sa, Anastasia, era o mica boieroaica din zona targului Lapusnei. La botez, pruncul primeste numele de Petru. Calitatea de bastard il sileste sa lupte pentru a-si castiga existenta. Asa se face ca, asemenea unchiului sau, Petru Rares, in  prima parte a vietii se ocupa cu comertul . Nu de peste. Doar de vite. Devine unul dintre negustorii avuti si afacerile il poarta pe drumurile Europei. Incheie tranzactii. Leaga prietenii. Profita de ambele. Pentru a ob?ine încrederea domnului .Linistea ii este tulburata de urcarea pe tron a nepotului s?u, Ilia?. De teama persecutiilor, previzibile din partea unui domn bantuit de suspiciuni, paraseste Moldova. Se refugiaza in Polonia unde, pe langa averea scoasa din tara, profita de bunavointa regelui  ce ii ofera venituriale satelor din noua patrie. Ca gest de recunostiinta, accepta sa participe la campania de inlaturare de pe tron a lui Stefan Rares. Candidatul lesilor – nepotul sau, Ioan , viitorul domn viteaz/ cumplit al Moldovei. Expeditia este prinsa in chingile pregatirilor laborioase. De aceea, stolnicul Petru prefera sa isi incerce norocul in alta parte. Ocazia – asediul Timisoarei.  Se alatura Habsburgilor. Turcii inving. Si cuceresc orasul.

   Revine, spasit, in Lehia. Prudenta regelui polon conduce la amanarea campaniei din Moldova. Sprijinindu-se pe loialitatea boierilor fugari, la 2 septembrie 1552, Petru depune jur?mant de credinta fata de regele Sigismund al II -lea August. A doua zi in tabara polona este adusa vestea uciderii lui Stefan Rares.  Drumul spre tron este liber. Urmat de trupe lesesti, la 4 septembrie revine in patrie. Boierii tarii dispun de un candidat la domnie – Joldea. Invins la Sipote, adus in fata biruitorului,pretendentul tarii este insemnat la nas si trimis la manastire. Intotdeauna clementa seduce. Iar in acest caz era cu atat mai necesara tinand seama de pretul obtinerii coroanei – revenirea la suzeranitatea polona.

Sceneta din filmul „Alexandru Lapusneanu”

   Ceremonia de ungere ca domn a lui Alexandru Lapusneanu are loc la biserica curtii domnesti de la Harlau, ctitoria bunicului sau. Pana la Suceava era inca drum destul. Doamna Ecaterina , vaduva lui Petru Rares inca considera ca tronul apartine fiului sau Constantin, de doar 12 ani. Ceea ce inclina balanta in favoarea noului domn este recunoasterea Portii. Si casatoria cu Ruxandra, fiica Doamnei Ecaterina.  Reusita este fragila. Noul domn, ce isi ia numele de Alexandru stie ca atat Polonia, cat si Habsburgii il sprijina in masura in care nu depaseste limitele simplului instrument al intereselor lor. Oricum, relatia cu Austria este curand compromisa, domnitorul Moldovei cerand, in mod firesc, restituirea posesiunilor inaintasilor sai din Transilvania. Raspunsul intarziind, se implica in disputele interne. Sprijina pe Ioan Sigismund Zapolia, nepotul regelui polon, in dobandirea jiltului de voievod al Ardealului. Rasplata intarzie. Asa incat, asemenea socrului sau, nu ezita sa treaca din nou muntii pentru a obtine ceea ce era al sau.Dar mai cu seama, apeleaza la o arma extrem de eficienta si bine cunoscuta – comertul. Porci si boi sunt trimisi in Transilvania. Inalta han in zona Campulungului. Comanda articole de lux la Liov , aduce mesteri pentru ctitorii. Gratie energicei actiuni intru prosperarea tarii reuseste sa-i ofere linistea. Multumita linistii, inalta locusuri sfinte. Biserica manastirii Bistrita . Manastirile Slatina si Pangarati. Turnul – clopotnita a Bisericii Sfantul Dumitru din Suceava. Refacerea Bisericii ortodoxe din Liov. Dar si iconostasul manastirii Dionisiou sau danii pentru manastiri sarbesti.

   Cerul niciodata nu ramane senin multa vreme. Norul in acest caz – Despod. Sau Ioan Heraclid. Un aventurier inarmat cu seducator arbore genealogic care, teoretic, l-ar face var doamne tarii. Primit ca oaspete de cinste, devine margica a tradatorilor din preajma domnului.

Alexandru Lapusneanu

Alexandru Voda Lapusneanu pe coperta unei editii a operei semnate de Costache Negruzzi

   Sprijinit de nobili poloni, dar si de Habsburgi, atent la slabiciunile tarii, in noiembrie 1561, la Verbia, langa Dorohoi, profitand de stiinta mituirii lui Ion Motoc, comandantul cavaleriei domnului tarii, mai curand decat de forta armelor, il invinge pe Alexandru Voda. Acesta, concluzionand intristat – …mi-ar fi mai bine sa traiesc cu fiarele decat cu oamenii necredinciosi – se retrage la Husi, sperand in ajutor turc. Din pacate asteptarea e zadarnica. Totusi, in urmatorii ani, Poarta ii va fi refugiu. Lui si familiei sale. Contracarand darurile trimise de Despot dregatorilor turci prin alte cadouri, isi salveaza viata. Nu si libertatea fiind exilat, initial in Anatolia, la Iconium, apoi în  Siria, la Alep, la urma in insula Rodos.Cheia revenirii pe tron sunt doi dintre fii sai, trimisi la Poarta, sprijinul ob?inut de catre doamna Ruxandra din partea pasalelor care, la randul lor, fac presiuni la Curte.. Apoi, sprijinul lui Ioan Sigismund Zapolia. Si recunostiinta cumnatului sau, Mircea Ciobanul, repus in tronul valah de doua ori de catre Alexandru. Mai mult decat aceastea, poate, credinta sultanului ca ca „ii va pedepsi destul pe moldoveni daca le va impune ca domn pe Alexandru; ura lui nemarginita fata de valahi o intrecea cruzimea sufletului sau„. (Antonio Maria Graziani )

   In Moldova, incalcarea legilor pamantului de catre protestantul Despot ii aduce pieirea. Inlaturat  de Stefan Tomsa, isi pierde, dupa un lung asediu domnia si viata. Schimbarile de la Suceava nemultumesc pe turci. De aceea, in noiembrie 1563, beilerbeiul Rumeliei este insarcinat sa il inscauneze pe Alexandru. Stefan Tomsa indrazneste sa isi apere tronul. Rezultatul – mania comuna a Portii si a Poloniei careia efemerul domn moldav ii ucisese unul dintre pretendentii pentru Moldova.

   La 27 ianuarie 1563 incepe campania asupra Moldovei. Noua domnie incepe sumbru – tatarii prada intreaga tara. Tomsa este tradat – cruda ironie – de cavalerie. Refugiat in Polonia, dupa cinci luni de domnie, este arestat si, alaturi de Spancioc ?i Mo?oc decapitat la Liov in mai 1564.

   Repus in drepturi in noiembrie 1564, Alexandru Lapusneanu confera noii stapaniri nuante mult mai sumbre. Ingaduinta fata de boierii tradatori din urma cu 11 ani dispare. Intre doisprezece si patruzeci si sapte sunt ucisi. Relatiile cu Ardealul se inrautatesc. Sprijinul oferit lui Tomsa iar ulterior diversilor pretendenti, dar mai ales amanarea retrocedarii posesiunilor domnilor Moldovei sunt suficiente pentru a raci legaturile dintre tari. Singurele relatii cordiale – cu turcii. In schimbul sprijinului, cateva cetati putin importante sunt distruse.Din cauza distrugerilor provocate de tatari, capitala este mutata la Iasi.

   Contrar parerii lui Graziani, nu dorinta de razbunare se afla in spatele soarelui de gheata a acestei domnii. Ci boala. Dupa marturia contemporanilor, cumplita. O boala de ochi – glaucom, poate – aparent ereditara, care ii provoaca dureri insuportabile. Ea sta la baza ultimului gest al domniei sale.

   La 9 martie 1568, domnul convoaca Sfatul Tarii. Cere boierilor alegerea fiului sau Bogdan ca domn. Ii transmite sceptrul si trimite la Poarta solie prin care solicita sultanului numirea ca domn a feciorului sau.

   A doua zi este tuns in monahism sub numele de Pahomie, vietuitor al manastirii Slatina caci „inca viu fiind, i-au placut mai mult cele viitoare decat cele de fata si in locul cununei de margaritare si cu pietre scumpe, a indragit viata cu tunderea capului si si-a schimbat numele sau dupa randul ingeresc” (Cronica lui Azarie). Sunt, astfel, respectate randuielile intrarii in viata calugareasca.

   In ziua de joi, 11 martie 1568 isi incredinteaza sufletul sau Domnului. Si de aici incepe legenda. Ambigua, teribilista, stranie. S-a speculat mult despre prezumtiva otravire a sa. Uitandu-se ca in statele mostenitoare Bizantului, firesc era ca cel ce a purtat coroana, la amurgul vietii, sa se preocupe de cele ale sufletului. Au facut-o despoti sarbi si capi bulgari, bazilei greci si tari rusi. De aceea este greu de crezut ca un monah ar fi putut constitui o amenintare pentru o Moldova careia ii parasise tronul, puterea, stralucirea.

   Alexandru. Adica Petru. Adica Cuviosul Pahomie. Departe de sablonul eroului. Dar si de cel al unui Ivan cel Groaznic. Doar omul vremii sale.Negustor,  ctitor, parinte a trei dintre domnii Moldovei, fiu si nepot de domn el insusi, este doar una dintre siluetele ce ne amintesc ca oricat de captivati am fi de lucirile prezentului, ceea ce ne ofera sens este putinta nedesprinderii de trecut.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Sunt nascut în Suceava, la 16 noiembrie 1975 . Locuiesc în Constanta. Am urmat doi ani de studiu la Facultatea de Jurnalism a Universitatii Andrei Saguna din Constanta. Sunt licentiat al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius si, din decembrie 2012, doctor în Istorie. Din 2000 - profesor de istorie în învatamântul preuniversitar.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

SOUS LE CIEL DE PARIS. EDITH PIAF

Publicat

pe

Edith Piaf

   Intr-o perioada in care teama de razboi devenise o stare permanenta de tensiune cotidiana, pe strada Belleville la numarul 72, arondismentul XX,  lua nastere “sufletul Parisului”, asa cum avea sa i se spuna peste ani. Mai exact in 19 decembrie 1915 se nastea Edith Gassion, fiica unui acrobat, Louis Gassion si a unei “artiste lirice”, Annette Giovanna Maillard. Numita dupa o infirmiera britanica, Edith Gassion avea sa schimbe istoria cabaretelor frantuzesti si sa devina o stea emblematica a Parisului de altadata.

   Copilaria si adolescenta i-au fost presarate de grele incercari. Primii 6 ani din viata si i-a petrecut intr-o casa de toleranta in Normandia sub tutela bunicii paterne care era si matroana casei cu pricina. In ciuda aparentelor, afectiunea si grija primita, atat din partea bunicii cat si a slujnicelor i-au ramas intiparite in amintire de-a lungul timpului ca pe ceva ce nu mai avea sa intalneasca.

Edith Piaf in coliparie

Edith Piaf copil

   Anii ce au urmat si i-a petrecut alaturi de tatal sau, intors din razboi care la momentul respectiv a dorit sa-si continue cariera acrobatica alaturi de circ, iar mai apoi independent, cand pentru prima data Edith a cantat in strada “La Marseillaise” interpretare cu un succes rasunator. Pana la varsta de 15 ani si-a castigat traiul din cantarile de strada, alaturi de Simone Berteaut, “Momone”, care-i va fi prietena pentru urmatorii 30 de ani.

   Un an mai tarziu, Edith se indragosteste de Louis Dupont, “P’tit Louis”, un tanar comisionar, caruia intr-un gest nebunesc ii va darui o fetita, Marcelle Dupont. In incercarile sale disperate de a-si schimba stilul de viata constata ca nu este facuta pentru altceva decat pentru a canta si nu renunta astfel la cantarile din strada, spre disperarea lui Dupont. Bolnava de meningita, fetita acestora moare dupa 2 ani de viata, astfel ca Edith de la 18 ani nu-si va mai cunoaste niciodata latura materna.

Edith Piaf

La Môme Piaf

   O viata plina de excese si de aventuri care se estompeaza in anul 1935, atunci cand il cunoaste pe Louis Leplée, patronul unui cabaret in voga, Gerny’s, ce o propulseaza in aceasta lume artistica si caruia ii va fi recunoscatoare tot restul vietii.

  Odata cu moartea lui Leplée, un alt pion important in cariera lui Edith il reprezinta Raymond Asso, care-i va deveni timp de 2 ani amant, prieten, textier si director artistic. Un om care o educa pe Edith si ii transforma spectacolele in adevarate reprezentatii, de la postura acesteia, gestica, intonatie, mimica, prin severitatea si perseverenta lui o transforma pe Edith din “La Môme Piaf” asa cum i se adresa Leplée, in Edith Piaf, o adevarata prezenta artistica.

   Plecarea lui Asso in razboi in 1938 ii reda lui Edith ocazia de a se intoarce la vechile obiceiuri: alcool in exces si nopti pierdute. Acesta reprezinta momentul in care incepe succesul lui Edith Piaf, dar si declinul. Anii ce vor urma vor fi plini de spectacole, reprezentatii, momente artistice, texte compuse in miez de noapte, auditii in exces, un regim de munca epuizant, presarat cu foarte multe aventuri amoroase asociate cu alcoolul.

Edith Piaf

Edith Piaf

   Si-a trait viata prin muzica, iar aceasta dragoste acerba s-a reflectat si in relatiile sale, se indragostea de cei tineri, de cei nevinovati, de cei pe care putea sa-i formeze si sa-i sustina, tocmai de aceea majoritatea partenerilor ei au fost cu mult mai tineri si au reusit mai apoi sa-si construiasca o cariera tocmai datorita acesteia, iar atunci cand Edith considera ca erau pregatiti, le reda libertatea.

Edith Piaf

Edith Piaf in 1939

   Ar fi mult mai mult de spus. Edith Piaf nu a fost doar o simpla artista, a fost un nume, un moment, o voce, o forta de munca fantastica pana la epuizare atat in muzica cat si in dragoste. O fire capricioasa, cu un simt al umorului si al perfectiunii extrem de dezvoltat.

   SOUS LE CIEL DE PARIS a luat nastere o voce care iti creeaza prin claritatea si gravitatea sa atmosfera pariziana de altadata, te face sa te regasesti pe strazile Parisului si iti transmite o dragoste necontenita pentru viata, muzica si iubire asa cum simtea si ea de altfel. Edith Piaf a fost indragostita de iubire si de viata. “L’espoir fleurit/Au ciel de Paris”

Edith Piaf - Sufletul Parisului

„Sufletul Parisului”

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Alexei Mateevici – 100 de ani de la moarte

Publicat

pe

Alexei Mateevici

   „Înalt si sprinten ca un paltin, pe umerii rotunzi avea chip de Crist blajin, încadrat în plete lungi, castanii, si o barba blonda, despicata în doua. Pe fata-i blânda, cu pistrui mici sub bolta unei frunti înalte si luminoase sclipeau doi ochi caprui, putin înmuiati în lacrimi si de o melancolie nespusa.” (Ion Buzdugan)

Începuturi

   Este portretul pe care fiecare dintre noi îl recunoaste. Mai curând al unei poezii decât al unei persoane. Drept este sa fie astfel, cât timp,timp de decenii, ”Limba noastra” era creatia unui crochiu.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiul sau | sursa foto: personalitatibasarabene.info

   Nascut la 16 martie 1888. La Cainari, actualul raion Causeni, la 50 de kilometri sud de Chisinau. Fiul preotului Mihail Mateevici si al Nadejdei, fiica protopopului din Causeni. Scoala primara o urmeaza la Zaim, unde familia se muta în 1893. Acasa, sub îndrumarea tatalui, deprinde alfabetul latin, din textele revistei ”Albina”, din 1867 limba româna fiind interzisa în scoala.

   În 1897 este înscris la Seminarul Duhovnicesc din Chisinau. O alegere fireasca, nu doar ca rod al traditiei familiale – stra-strabunicul, strabunicul, bunicul si un unchi pe linie materna fiind slujitori ai altarului – ci si ca purtare a unei îndatoriri, deslusita treptat, multumita rolul bisericii satului dintr-o gubernie imperiala, care, dincolo de fireasca misiune spirituala, apartine nevoii de nestingere a constiintei nationale. Absolva în 1902 cursurile seminarului, continuând studiile la Seminarul Teologic din Chisinau. Participa la dezbaterile privind proiectele de reforma initiate în domeniul învatamântului. În aceeasi masura, realitatile sociale sunt cu aceeasi atentie cântarite. Cel dintâi prag – moartea, la 42 de ani, a parintelui Mihail Mateevici, la 24 iulie 1906. Nu doar pierderea tatalui ci acerba lupta pentru obtinerea parohiei Zaim îl tulbura. Cu aceasta ocazie, publica primul articol- Chestiunea preotasca în ”Basarabia”, denuntând lacomia, ipocrizia si lipsa de scrupule a unui sistem profund corupt.

Publicistul, poetul, preotul

   Materialul constituie începutul unei activitati publicistice impresionante, nu doar prin numarul materialelor, ci, mai cu seama, prin domeniile abordate, de la viata Bisericii, problematica sociala si culturala, la etnografie, folclor,arheologie, critica de arta, reportaj si traduceri din literatura rusa.

   De asemenea, sustine predici în Catedrala ortodoxa din Chisinau. În 1907 devine membru al redactiei ”Basarabiei”. Începe sa publice cele dintîi poezii. În acelasi an, Nadejda Mateevici se muta la Chisinau. Seminarul se închide, ca masura de coercitie pentru tulburarile elevilor. Este doar prilej pentru dedicarea activitatii publicistice pentru cel care, trei ani mai târziu, absolva seminarul ca sef de promotie. Rezultatul – înmatricularea ca student al Academiei Duhovnicesti din Kiev fara sustinerea examenului de admitere, beneficiar de bursa. La Kiev, activitatea publicistica continua, la ”Luminatorul”. Devine membru al Societatii cultural – nationale ”Desteptarea” a studentilor moldoveni. Principala doleanta – revenirea la folosirea, în scolile primare, a limbii române.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   În ”Buletinul Eparhiei Chisinaului” publica studii si articole despre traditii basarabene, despre istoria Bisericii ”moldovenesti”. De asemenea, începe colaborarea cu publicatia ”Cuvântul moldovenesc”.

Anul 1914

   Este anul ce lesne poate fi definit ca apogeu al existentei lui Alexei Mateevici. Sustine lucrarea de licenta : ”Conceptia religioasa si filozofica a lui Fechner”, clasându-se al saselea din cei patruzeci si opt de absolventi ai prestigioasei Academii kievene.  O lucrare de peste 800 de pagini, care îi îngaduie sa devina magistru în stiinte fara probe suplimentare. (Ion Nuta, Schita biobliografica în Alexei Mateevici, Versuri, Editura Vicovia, Bacau, 2013, pp. 38 – 39). În acelasi an este hirotonit preot pe seama catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Se casatoreste cu Teodosia Novitki, profesoara la Scoala Eparhiala din Kiev. În septembrie, la solicitarea sa, devine profesor de omiletica, liturghie la Seminarul Teologic din Poltava. Nu dupa multa vreme, se transfera la Seminarul Teologic din Chisinau, unde preda limba greaca si Sfânta Scriptura. Este ales membru al ”Societatii Bisericesti de Istorie si Arheologie din Basarabia”.

Amurgul

   Continua sa publice. Sustine discursul de despartire la serbarea de absolvire a promotiei 1915. În vara acestui an este prezent la Causeni, pentru studiul trecutului si a arhitecturii bisericii Sfânta Adormire a Maicii Domnului. Rezultatul – prelegere în sedinta Societatii de Istorie si Arheologie. Demersul relua truda bunicului matern, preotul Ioan Neaga, ce publicase, în 1862, un material despre locas.

   La 16 septembrie, ca preot militar, este mobilizat pe frontul din Galitia, în regimentul 41 infanterie. La 23 decembrie se naste fiica sa, Nina. Un an mai târziu, pe fondul intrarii, la 15 august, a României în razboi, solicita sa fie transferat în România. Este încadrat în brigada 71 rusa de artilerie, pe linia frontului Tecuci – Marasesti. Continua sa trimita materiale pentru Buletinul Eparhial si Societatii de Istorie si Arheologie, al carui membru al comisiei editoriale devenise anul anterior. (ibidem, p. 41).

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiica | sursa foto: wikimedia.org

   Prezenta în tara mama este de la început fructuoasa. Atât prin întâlnirile cu oamenii de cultura, cît si pentru colectele de carte pentru Basarabia. Revine frecvent la Chisinau. La 20 mai 1917 participa la Congresul studentilor români din Basarabia. O saptamâna mai târziu – la cel al învatatorilor moldoveni din Basarabia. Ambele, la cea dintâi întrunire.La mijlocul lunii iunie, sustine lectii de istoria literaturii române la cursurile de limba româna pentru învatatori, cursuri prefatate de recitarea ”Limbii noastre”, înaintea unei audiente impresionante. Poezia fusese scrisa pe front,la Marasesti, la 17 iunie 1917. Exista marturii despre drumurile sale în satele Moldovei. Cea a slujirii la Cosmesti si Movileni: Costel Crangan, Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba româna, scrisa pe câmpul de lupta:”Era frumos si blând ca sfintii”, în Adevarul, 26 octombrie 2015.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   Revenit pe front, contracteaza tifos abdominal. Este internat la Tecuci. Solicita sa revina în Basarabia. Trece la cele vesnice la 13 august 1917. Este înmormîntat, a doua zi, în cimitirul central din Chisinau. În octombrie 1917, Congresul ostasilor moldoveni declara autonomia Basarabiei, alegând, ca organ reprezentativ, Sfatul Tarii. La 27 martie 1918, Sfatul Tarii hotarâste unirea Basarabiei cu România. Se împlineste visul caruia îi închinase, el si bunii sai, întreaga truda si deplina nadejde. Visul, de asemenea, al lui Simeon Murafa si Andrei Hodorogea, luptatori pentru unirea Basarabiei cu România, ucisi la 20 august 1917.

   Comparat cu Mihai Eminescu, caci, ”numai Eminescu a mai stiut sa scoata atâta mireasma din ritmurile poporane” (George Calinescu), cu Nicolae Labis, prin vârsta frageda a muririi si forta talentului (Î.P.S. Antonie Plamadeala), Alexei Mateevici ne este, la un secol de la trecerea sa la Domnul, mai cu seama întrebare. Despre ceea ce simtim, înca a ne defini. Despre idealuri. Despre constientizarea, de catre fiecare dintre noi, a notiunii de patrie.Raspunsul nu ne este dat a-l putea amâna.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Bogdan al III-lea Musat

Publicat

pe

Bogdan al III-lea Musat

Bogdan al III-lea Mușat

   Mușatin. Și Basarab. Plasat, adesea, în umbra părintelui său. Urmaș vrednic al acestuia întru totul. ”Sfios ca o fată și bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși” cum îl descrie Matteo Muriani, unul dintre medicii tatălui său. (Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1970, p. 149) Ctitor și ostaș. Vrednic de bună amintire la împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea la cele veșnice.

Cei dintâi ani

   Născut la 16 iunie 1479. Părinții – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Doamna Maria Voichița.

Ștefan cel Mare I sursa foto: epr.ro / Doamna Maria Voichița I sursa foto: ea.md

   Pe linie paternă, cel ce primește, la Sfântul Botez, prenumele bunicilor săi – Bogdan și Vlad, este mlădiță a neamului Mușatinilor. Pe linie maternă – un Basarab. Mai precis, un Drăculesc, mama sa, capturată de viitorul său soț în expediția din noiembrie 1473, fiind fiica lui Radu de la Afumați, cel învelit, încă, în speculații pe marginea unei însemnări a lui Laonic Chalcocondil din ”Expuneri istorice” sau redus la statutul, la fel de discutabil, de frate nevrednic al lui Vlad Țepeș.

   Despre Bogdan Vlad știm că este asociat la domnie în 1498, pe fondul morții fraților săi mai mari. Putem presupune că participă la cele din urmă confruntări cu polonezii din vremea domniei Sfântului Ștefan și că este inițiat în problemele interne ale țării. Ambele componente ale uceniciei, ca și calitatea de unic fiu legitim sunt, în primăvara – vara anului 1504, supuse încercării.

   Fiecare dintre noi își amintește ultima parte a dramei istorice ”Apus de soare”. Domnitorul, pedepsind pe boierii complotiști, ce confundaseră slăbiciunea fizică a lui Ștefan cu libertatea impunerii propriului lor domn. Faptele prezentate de Barbu Ștefănescu Delavrancea nu se depărtează de evenimentele vremii. Doar că taberele sunt cel puțin trei, fiecare susținută de unul dintre vecinii Moldovei (Ungaria, Imperiul Otoman și Polonia), contracandidații lui Bogdan Vlad fiind atât un frate trăitor la Stambul cât și portarul Sucevei, Luca Arbore. (Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324 – 1881, vol I, secolele XIV – XVI, București, 2001, p. 549). Pe fondul acestor comploturi, la 30 iunie 1504, Ștefan cel Mare impune pe tronul țării pe Bogdan ca prim născut, dregătorii jurând credință noului domn.

   La 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan se alătură bunilor săi. Urmașul său se dovedește ”puțin dispărțitu de firea tătăne-său…”, înfruntând, încă de la începutul domniei, tentativele de obținere a cârmuirii Moldovei din partea pretendenților, dar și ispita tătarilor de a încerca forța noii domnii. (Constantin Rezachevici, op. cit, p. 550)

Pocuția

   Cel dintâi deziderat al lui Bogdan al III-lea este soluționarea chestiunii Pocuției. Este vorba de un diferend de frontieră cu Polonia ce are ca sursă împrumutul acordat, în 1388, de Petru I Mușat lui Vladislav al II-lea Iagello. 3000 de ruble contra Pocuția ca garanție a returnării sumei. Dacă ținem seama de faptul că cel mai important oraș al regiunii este Colomeea unde, în 1485, Sfântul Voievod Ștefan depusese omagiul regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, ca vasal, că bătălia de la Codrii Cosminului, din 1497, a readus în actualitate nu doar caducitatea jurământului de la Colomeea, ci și necesitatea soluționării disputei privind Pocuția. Soluția impusă de predecesorul lui Bogdan Vodă este pragmatică: în 1502 provincia este ocupată de trupele moldovene, sunt impuși conducători și preluate veniturile. Partea polonă devine interesată de negocieri.

   Soluția propusă de noul domn al Moldovei este matrimonială. Prin căsătoria cu Elisabeta, sora regelui Poloniei, Alexandru I Jagello și oferirea ca dar de nuntă a Pocuției, provincia ar fi revenit, în final, Moldovei. Deși acordul de cedare a provinciei este semnat în iunie 1505, opoziția fermă a reginei- mamă Elisabeta de Habsburg, văduva lui Cazimir al IV-lea, impune soluția armată. Incursiunile trupelor moldave conduc la încheierea înțelegerii de la Lublin, din 16 martie 1506, prin care uniunea dinastică este întărită de protejarea frontierei polone de incursiunile tătare, de ridicarea unei biserici romano-catolice, acceptarea unui episcop și încheierea de înțelegeri cu Statul papal. (Jerzy Jan Lersky, Richard J. Kozicki, Historical dictionary of Poland, 966-1945, Greenwood Publishing Group, 1996, p. 9)

   Așa cum moartea Elisabetei de Habsburg redeschisese dialogul dintre cele două părți, cea lui Alexandru I îi pune capăt. Urmașul său, Sigismund I, preocupat de realizarea unei monarhii absolute, silit să afle soluția optimă evitării consolidării pozițiilor nobilimii, în război cu Marele Cnezat al Moscovei, vizând propria alianță matrimonială cu Habsburgii, nu este interesat de proiectul susținut de vecinul său. Urmarea – intervenții armate reciproce în Polonia și Moldova. ”Singur Bogdan vodă cu capul său au lovit cu sulița în poarta Liovului, care lucru și astăzi să cunoaște semnul” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, București, 1958, p. 139) constituie cea mai potrivită reflectare a conflictului dintre 1506 și 1509. În 1510 se încheie pacea. Printre intermediari, se pare, papa Iuliu al II-lea. Pocuția aparține Poloniei în schimbul unor avantaje economice oferite Moldovei.

Tătarii

   Înțelegerea de la Camenița nu constituie atât un eșec al politicii externe a lui Bogdan, ci o soluție. Atât Polonia, cât și Moldova sunt expuse amenințării tătare. O primă incursiune a avut loc în 1504. Următoarea, mult mai îngrijorătoare, se produce șase ani mai târziu. În 1511, întreaga Moldovă este trecută prin foc. Atacurile tătare îl determină pe Bogdan vodă să întrevadă posibilitatea unei alianțe moldavo-polono-ruse. În ciuda dorinței sale, neînțelegerile primează în relația dintre Cracovia și Moscova. Singura opțiune viabilă o reprezintă creșterea cuantumului tributului către Înalta Poartă, în 1514, ca principala garanție a menținerii autonomiei interne a Moldovei.

Valahia

   Presiunile sunt departe de a-și avea sursa doar în nord sau în est. Cele din sud amintesc de campaniile muntene ale părintelui său. Doar sensul este diferit. Semnificația rămâne aceeași. Radu cel Mare, în 1507, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, șapte ani mai târziu, se străduiesc să impună la Suceava propriii favoriți. Rezultatul acestor dorințe valahe sunt noi incursiuni reciproce. În cel dintâi caz, medierea Sfântului Ierarh Maxim Brancovici, mitropolitul Țării Românești, pune capăt escaladării conflictului. Relația cu Muntenia nu poate fi redusă la conflict.

    Așa cum observa Nicolae Iorga, pretendentul la mâna Elisabetei Jagello se resemnează cu o ”căsătorie în țară, fără nici-o altă strălucire decât farmecul miresei…” (N. Iorg, Istoria lui Ștefan cel Mare, București, 1978, p. 206). Aleasa – Nastasia, despre care mai nimic nu cunoaștem, cu excepția faptului că, în 1512, se mută la cele nepieritoare. A doua căsătorie este încheiată cu fiica lui Mihnea cel Rău, Ruxandra. Prunci – doar cei nelegitimi sunt știuți. Printre ei – Ștefăniță, Cuviosul Pahomie de la Slatina (cunoscut de mai fiecare ca Alexandru Lăpușneanu) și Aron Emanoil. (sursa)

 Moștenirea

Buna gospodărire a Moldovei, alături de boierii domniei tatălui său, în rândul cărora Luca Arbore se impune, este miezul domniei de treisprezece ani a lui Bogdan al III-lea. Dovezi – locașurile de închinare. Biserica din Reuseni, isprăvită în amintirea bunicului al cărui nume îl poartă, ucis în aceste locuri în octombrie 1451. Începutul înălțării bisericii mitropolitane din Suceava.

   Bogdan al III-lea trece pragul acestei vieți la Huși, la 22 aprilie 1517, la 38 de ani. Este înmormântat la mănăstirea Putna. Îi urmează în jilț fiul său Ștefăniță.

   Cei 500 de ani de la pristăvirea lui Bogdan al III-lea sunt prilej deslușirii trăsăturilor vieții și stăpânirii unui domn aproape necunoscut. În ciuda faptului că reprezentările sale sunt, așa cum remarca Maria Magdalena Szekely (sursa), numeroase, întinzându-se pe o perioadă îndelungată, de la anii dinaintea domniei la frescele zugrăvite postum. În ciuda faptului că întreaga domnie oferă argumente în favoarea celui care, asemenea unui ”strejar în toate părțile priveghiia, ca să nu să știrbească țara ce-i rămăsăse de la tată-său”. (Grigore Ureche, op. cit. p. 143).

______

sursa cover photo: wikimedia.org

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

mai, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

  • {{{ review.rating_post_title }}}
    User Avatar
    {{{ review.rating_title }}}

    {{{review.rating_comment | sstr | nl2br}}}

    Show

Trending

X