Alexandru Lapusneanu – Dincolo de umbrele unei existente

0
1974
Alexandrul Lapusneanu
Alexandru Lapusneanu pe o marca postala a Republicii Moldova

   Mai mereu miturile sunt mult mai demne de atentie decat realitatea. Pe cea din urma ne iluzionam ca am cunoaste-o. Cea dintai ne ofera posibilitatea de a poposi in tinda copilariei. Macar si pentru ca are putinta de a ne oferi stari similare acelei varste, aparent pierdute, pentru ca fructele sale sunt usor de mestecat si, frecvent, usor digerabile. Neavand timp liber, ne multumim cu fast-food-uri de orice tip, inclusiv culturale.

   Asa se face ca si Alexandru Voda Lapusneanu este un fel de sandwich. Intre nuvela lui Costache Negruzzi si pelicula Malvinei Ursianu. Model tiranului si domnului “iute varsatoriu de sange”. Al conducatorului pe care teama celor din jur il da mortii, ca pedeapsa justa abuzurilor. Un fel de Ivan cel Groaznic.

   Cum orice mit are sambure de adevar, ar fi greu sa concluzionam ca imaginea aceasta este falsa. Ea reprezinta insa doar manunchiuri de aschii. Nimic mai mult de atat. Insa , sub ele, se afla istoria unei vieti mult mai demne de interes decat chipurile tesute din umbre.

Alexandrul Lapusneanu
Alexandru Lapusneanu pe o marca postala a Republicii Moldova

   Alexandru Lapusneanu era fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea. Mama sa, Anastasia, era o mica boieroaica din zona targului Lapusnei. La botez, pruncul primeste numele de Petru. Calitatea de bastard il sileste sa lupte pentru a-si castiga existenta. Asa se face ca, asemenea unchiului sau, Petru Rares, in  prima parte a vietii se ocupa cu comertul . Nu de peste. Doar de vite. Devine unul dintre negustorii avuti si afacerile il poarta pe drumurile Europei. Incheie tranzactii. Leaga prietenii. Profita de ambele. Pentru a ob?ine încrederea domnului .Linistea ii este tulburata de urcarea pe tron a nepotului s?u, Ilia?. De teama persecutiilor, previzibile din partea unui domn bantuit de suspiciuni, paraseste Moldova. Se refugiaza in Polonia unde, pe langa averea scoasa din tara, profita de bunavointa regelui  ce ii ofera venituriale satelor din noua patrie. Ca gest de recunostiinta, accepta sa participe la campania de inlaturare de pe tron a lui Stefan Rares. Candidatul lesilor – nepotul sau, Ioan , viitorul domn viteaz/ cumplit al Moldovei. Expeditia este prinsa in chingile pregatirilor laborioase. De aceea, stolnicul Petru prefera sa isi incerce norocul in alta parte. Ocazia – asediul Timisoarei.  Se alatura Habsburgilor. Turcii inving. Si cuceresc orasul.

   Revine, spasit, in Lehia. Prudenta regelui polon conduce la amanarea campaniei din Moldova. Sprijinindu-se pe loialitatea boierilor fugari, la 2 septembrie 1552, Petru depune jur?mant de credinta fata de regele Sigismund al II -lea August. A doua zi in tabara polona este adusa vestea uciderii lui Stefan Rares.  Drumul spre tron este liber. Urmat de trupe lesesti, la 4 septembrie revine in patrie. Boierii tarii dispun de un candidat la domnie – Joldea. Invins la Sipote, adus in fata biruitorului,pretendentul tarii este insemnat la nas si trimis la manastire. Intotdeauna clementa seduce. Iar in acest caz era cu atat mai necesara tinand seama de pretul obtinerii coroanei – revenirea la suzeranitatea polona.

Sceneta din filmul “Alexandru Lapusneanu”

   Ceremonia de ungere ca domn a lui Alexandru Lapusneanu are loc la biserica curtii domnesti de la Harlau, ctitoria bunicului sau. Pana la Suceava era inca drum destul. Doamna Ecaterina , vaduva lui Petru Rares inca considera ca tronul apartine fiului sau Constantin, de doar 12 ani. Ceea ce inclina balanta in favoarea noului domn este recunoasterea Portii. Si casatoria cu Ruxandra, fiica Doamnei Ecaterina.  Reusita este fragila. Noul domn, ce isi ia numele de Alexandru stie ca atat Polonia, cat si Habsburgii il sprijina in masura in care nu depaseste limitele simplului instrument al intereselor lor. Oricum, relatia cu Austria este curand compromisa, domnitorul Moldovei cerand, in mod firesc, restituirea posesiunilor inaintasilor sai din Transilvania. Raspunsul intarziind, se implica in disputele interne. Sprijina pe Ioan Sigismund Zapolia, nepotul regelui polon, in dobandirea jiltului de voievod al Ardealului. Rasplata intarzie. Asa incat, asemenea socrului sau, nu ezita sa treaca din nou muntii pentru a obtine ceea ce era al sau.Dar mai cu seama, apeleaza la o arma extrem de eficienta si bine cunoscuta – comertul. Porci si boi sunt trimisi in Transilvania. Inalta han in zona Campulungului. Comanda articole de lux la Liov , aduce mesteri pentru ctitorii. Gratie energicei actiuni intru prosperarea tarii reuseste sa-i ofere linistea. Multumita linistii, inalta locusuri sfinte. Biserica manastirii Bistrita . Manastirile Slatina si Pangarati. Turnul – clopotnita a Bisericii Sfantul Dumitru din Suceava. Refacerea Bisericii ortodoxe din Liov. Dar si iconostasul manastirii Dionisiou sau danii pentru manastiri sarbesti.

   Cerul niciodata nu ramane senin multa vreme. Norul in acest caz – Despod. Sau Ioan Heraclid. Un aventurier inarmat cu seducator arbore genealogic care, teoretic, l-ar face var doamne tarii. Primit ca oaspete de cinste, devine margica a tradatorilor din preajma domnului.

Alexandru Lapusneanu
Alexandru Voda Lapusneanu pe coperta unei editii a operei semnate de Costache Negruzzi

   Sprijinit de nobili poloni, dar si de Habsburgi, atent la slabiciunile tarii, in noiembrie 1561, la Verbia, langa Dorohoi, profitand de stiinta mituirii lui Ion Motoc, comandantul cavaleriei domnului tarii, mai curand decat de forta armelor, il invinge pe Alexandru Voda. Acesta, concluzionand intristat – …mi-ar fi mai bine sa traiesc cu fiarele decat cu oamenii necredinciosi – se retrage la Husi, sperand in ajutor turc. Din pacate asteptarea e zadarnica. Totusi, in urmatorii ani, Poarta ii va fi refugiu. Lui si familiei sale. Contracarand darurile trimise de Despot dregatorilor turci prin alte cadouri, isi salveaza viata. Nu si libertatea fiind exilat, initial in Anatolia, la Iconium, apoi în  Siria, la Alep, la urma in insula Rodos.Cheia revenirii pe tron sunt doi dintre fii sai, trimisi la Poarta, sprijinul ob?inut de catre doamna Ruxandra din partea pasalelor care, la randul lor, fac presiuni la Curte.. Apoi, sprijinul lui Ioan Sigismund Zapolia. Si recunostiinta cumnatului sau, Mircea Ciobanul, repus in tronul valah de doua ori de catre Alexandru. Mai mult decat aceastea, poate, credinta sultanului ca ca “ii va pedepsi destul pe moldoveni daca le va impune ca domn pe Alexandru; ura lui nemarginita fata de valahi o intrecea cruzimea sufletului sau“. (Antonio Maria Graziani )

   In Moldova, incalcarea legilor pamantului de catre protestantul Despot ii aduce pieirea. Inlaturat  de Stefan Tomsa, isi pierde, dupa un lung asediu domnia si viata. Schimbarile de la Suceava nemultumesc pe turci. De aceea, in noiembrie 1563, beilerbeiul Rumeliei este insarcinat sa il inscauneze pe Alexandru. Stefan Tomsa indrazneste sa isi apere tronul. Rezultatul – mania comuna a Portii si a Poloniei careia efemerul domn moldav ii ucisese unul dintre pretendentii pentru Moldova.

   La 27 ianuarie 1563 incepe campania asupra Moldovei. Noua domnie incepe sumbru – tatarii prada intreaga tara. Tomsa este tradat – cruda ironie – de cavalerie. Refugiat in Polonia, dupa cinci luni de domnie, este arestat si, alaturi de Spancioc ?i Mo?oc decapitat la Liov in mai 1564.

   Repus in drepturi in noiembrie 1564, Alexandru Lapusneanu confera noii stapaniri nuante mult mai sumbre. Ingaduinta fata de boierii tradatori din urma cu 11 ani dispare. Intre doisprezece si patruzeci si sapte sunt ucisi. Relatiile cu Ardealul se inrautatesc. Sprijinul oferit lui Tomsa iar ulterior diversilor pretendenti, dar mai ales amanarea retrocedarii posesiunilor domnilor Moldovei sunt suficiente pentru a raci legaturile dintre tari. Singurele relatii cordiale – cu turcii. In schimbul sprijinului, cateva cetati putin importante sunt distruse.Din cauza distrugerilor provocate de tatari, capitala este mutata la Iasi.

   Contrar parerii lui Graziani, nu dorinta de razbunare se afla in spatele soarelui de gheata a acestei domnii. Ci boala. Dupa marturia contemporanilor, cumplita. O boala de ochi – glaucom, poate – aparent ereditara, care ii provoaca dureri insuportabile. Ea sta la baza ultimului gest al domniei sale.

   La 9 martie 1568, domnul convoaca Sfatul Tarii. Cere boierilor alegerea fiului sau Bogdan ca domn. Ii transmite sceptrul si trimite la Poarta solie prin care solicita sultanului numirea ca domn a feciorului sau.

   A doua zi este tuns in monahism sub numele de Pahomie, vietuitor al manastirii Slatina caci “inca viu fiind, i-au placut mai mult cele viitoare decat cele de fata si in locul cununei de margaritare si cu pietre scumpe, a indragit viata cu tunderea capului si si-a schimbat numele sau dupa randul ingeresc” (Cronica lui Azarie). Sunt, astfel, respectate randuielile intrarii in viata calugareasca.

   In ziua de joi, 11 martie 1568 isi incredinteaza sufletul sau Domnului. Si de aici incepe legenda. Ambigua, teribilista, stranie. S-a speculat mult despre prezumtiva otravire a sa. Uitandu-se ca in statele mostenitoare Bizantului, firesc era ca cel ce a purtat coroana, la amurgul vietii, sa se preocupe de cele ale sufletului. Au facut-o despoti sarbi si capi bulgari, bazilei greci si tari rusi. De aceea este greu de crezut ca un monah ar fi putut constitui o amenintare pentru o Moldova careia ii parasise tronul, puterea, stralucirea.

   Alexandru. Adica Petru. Adica Cuviosul Pahomie. Departe de sablonul eroului. Dar si de cel al unui Ivan cel Groaznic. Doar omul vremii sale.Negustor,  ctitor, parinte a trei dintre domnii Moldovei, fiu si nepot de domn el insusi, este doar una dintre siluetele ce ne amintesc ca oricat de captivati am fi de lucirile prezentului, ceea ce ne ofera sens este putinta nedesprinderii de trecut.

Discutii pe Facebook

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.