Activitatea creatoare a lui Titu Maiorescu

0
2547
Titu Maiorescu

Titu Maiorescu   Liderul gruparii junimiste isi va pune definitiv amprenta asupra intregii miscari culturale. Studiile sale vor fi publicate in Convorbiri literare; din multitudinea acestora ne intereseaza numai acelea care vizeaza limba si literatura romana, studii prin care Titu Maiorescu a devenit indrumatorul literaturii romane, intaiul nostru critic de directie. Ca si critic literar isi va pune decisiv amprenta asupra creatiilor si creatorilor romani, avand intuitia talentului – el este cel care ii va descoperi si promova pe cei patru clasici al literaturii romane.

   In ceea ce priveste studiile despre limba, Maiorescu isi va impune punctul de vedere prin argumente decisive, coerenta si luciditate.

Limba romana vorbita astazi are in Titu Maiorescu un intemeietor. In ceea ce priveste estetica, prin operele sale, va realiza un fundament stabil pentru studiul operelor literare, va oferi adevarate lectii de gust, rafinament si cultura, celor tineri, dovedindu-se astfel personalitatea cea mai patrunzatoare a celei de-a doua jumatati a secolului XIX.

   Ideile despre limba:

   Maiorescu a inteles ca odata cu infaptuirea unirii principatelor era nevoie si de o consolidare a limbii literare. El va milita pentru utilizarea alfabetului latin, pentru o scriere fonetica, ajungand chiar pana la a-si da demisia de la Academia Romana in momentul in care gruparea ce sustinea scrierea etimologica devenise mai puternica.

   Ideile despre limba ale lui Titu Maiorescu cuprind trei mari directii:

– Scrierea limbii romane literare
– Problema imprumuturilor
– Combaterea tendintelor de stricare a limbii

   Principiile maioresciene privind scrierea limbii romane au fost:

– introducerea alfabetului latin
– eliminarea alfabetului chirilic
– ortografia fonetica
– combaterea scrierii etimologice

   In ceea ce priveste introducerea alfabetului latin si eliminarea celui slavon, parerile sale le aflam in studiul Despre scrierea limbii romane aparut in 1866. Maiorescu considera, aici, ca din moment ce limba romana este una de origine latina, este impropriu sa o scriem cu litere slavone.

   In ceea ce priveste ortografia fonetica ori cea etimologica, Maiorescu o considera necesara pe prima pentru ca este simpla, usor de invatat – si este imptriva celei de-a doua, pentru ca, pe de o parte, este greoaie, pe de alta parte, ar trebui sa scriem cuvintele asa cum au fost la origine – cele latine in latina sau intr-o forma asemanatoare, cele slavone in slavona etc. Ideile sale in aceasta problema apar in Raportul cetit in Academia Romana 1880 – 1904, dar si in Despre scrierea limbii romane, capitolul IV.

   A doua problema este cea a imbogatirii vocabularului si este expusa in studiul Neologismele. Maiorescu nu este impotriva imprumuturilor din alta limba, cu conditia sa nu existe un cuvant corespunzator in limba romana, termenii imprumutati sa desemneze numai notiuni si realitati noi, iar imprumuturile sa se faca din limbile romanice – franceza, de obicei – pentru ca acestea sunt asemanatoare limbii noastre si pot fi adaptate usor sistemului notru fonetic.

   Ultima problema priveste combaterea tendintelor de stricare a limbii si este expusa in studii precum Limba romana in jurnalele din Austria, Betia de cuvinte.

   Exista in conceptia sa doua modalitati prin care se poate strica limba:

– copierea expresiilor ideomatice fara a incerca stabilirea sensului lor
– “betia de cuvinte” care presupune imbracarea unei idei in mult mai multe cuvinte decat este necesar, ajungandu-se astfel la a nu mai putea distinge ideea insasi.

   Studiul Oratori, retori si limbuti incerca o disociere intre cele trei tipuri de vorbitori: cel care vorbeste pentru a comunica ceva (orator), cel care vorbeste utilizand insa mai multe cuvinte decat este necesar (retor), cel care vorbeste pentru a se auzi vorbind (limbut)

Discutii pe Facebook
books-express.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.