);
COnecteaza-te cu noi

Carte

20 de ani in Siberia

Publicat

pe

20 de ani in Siberia

20 de ani in Siberia

   Prima intalnire cu Anita Nandris-Cudla a avut loc in paginile cartii scrise de ea, carte aparuta la Editura Humanitas, nu mai stiu exact anul si nu ma apuc sa caut pe Google, va spun mai incolo.

20 de ani in Siberia

20 de ani in Siberia – Anița Nandriș-Cudla

   Din carte razbate asa.

   O limba greu de urmarit, la inceput. Dar pe masura ce dai paginile ajungi nu doar sa o intelegi ci chiar sa ai tendinta sa vorbesti ca ea, ca Anita. Un talent literar ciudat, frust, necizelat sau poate ar trebui sa spun nealterat de lecturi. Un soi de libertate in a folosi cuvintele care, in ciuda acestei aparente libertati, au precizie, rigoare si putere. Dar mai presus de toate, o existenta traznitoare. Un soi de poveste despre un om prins in pumnul uriasului care strange si strange si strange, si in ciuda menghinei omul respira, respira, respira, ba mai mult, gandeste, lupta, cauta solutii. Anita e tot ce-i poti cere unei femei. Si unui barbat. Fiindca timpurile grele fac sa dispara linia de demarcatie intre sexe, nu in sensul modern si socant, de transgender, ci intr-unul profund uman si firesc. Anita nu-si mai permite luxul de a fi femeie, sau barbat ci, pur si simplu, om. Cand e de plans mortii, e femeie. Cand e de luptat pentru supravietuire, e barbat(a). Cand e de gasit drumul spre casa, e tot ce a mai ramas din ea…

   Anita e un exemplu de curaj. De demnitate. De verticalitate. Anita ar trebui predata la scoala. Nu e nimic dulceag in existenta ei, de aceea pentru generatiile obisnuite cu multe pisicute roze si pernute sub forma de inimioara, e poate greu de digerat. Poate asa se explica si reactia unei pustoaice, culmea! fata de actrita, care-i reprosa maica-sii ca a adus-o la spectacolul „asta” care vorbeste despre niste lucruri care „nu au nicio legatura cu mine”.

   Asa e, n-au. Poate ca e bine ca n-au. Poate ca ar trebui sa aiba. Poate ca ar trebui sa stim cu totii macar de unde venim, daca nu si unde ne indreptam, desi e greu de rupt sensul viitorului de trecut.

   Dar sa revin la a doua intalnire a mea cu Anita. De data aceasta Anita fiind in carne, oase si vorbind folosindu-se de corpul, talentul si sensibilitatea Amaliei Ciolan, actrita la TNB. Spectacol semnat de regizorul clujean Sorin Misiriantu.

20 de ani in Siberia

   Dupa cum bine stim cu totii, dupa ce ai citit o carte, e greu sa vezi si sa apreciezi filmul. Pentru ca filmul din capul tau e mereu mai bun, mai viu, mai alert decat filmul din capul regizorului, oricine ai fi tu sau oricine ar fi regizorul.

   Ei bine, surpriza. Anita-Amalia m-a facut sa uit complet ca am citit cartea. Mi se parea ca sunt la prima intalnire, ma minunam de tot ce povestea si-i simteam durerea cu tenacitatea unei nasteri in direct, nu la care asistam, ci pe care o savarseam. Amalia il face realemnte pe spectacor sa o nasca pe Anita Nandris-Cudla la fiecare minut din spectacol. Totul e la timpul prezent, e acum. Acum esti in Siberia, acum ti-e frig, acum ti-e frica, acum ti-e rusine, acum vrei sa mori, acum vrei sa traiesti.

   Doua vorbe despre one (man) woman show. Nu e un monolog. Este un spectacol cu mai multe personaje care impart un corp. Nu intr-o desfasurare schizofrenica, ci intr-o translare emotionala, logica, usor de urmarit, de la personajul care vorbeste, la cel cu care vorbeste. Pare un singur actor pe scena, dar in el sau in ea sunt toti ceilalti parteneri de scena nevazuti. Iar tu ca spectator trebuie sa suplinesti dialogurile pe care nu le auzi, sa faci legatura intre mai multe elipse. De aceea e un greu gen, atat pentru actor cat si pentru spectator. Actorul are dialoguri neauzite, iar spectatorul vede scene nevazute. Practic un astfel de one woman show dureaza fizic, sa zicem, o ora, dar la modul perceput, cu toate suplinirile, el ar fi de o ora jumatate, sau doua.

   Indiferent ca ne raportam la timpul fizic, real, sau la timpul psihic, emotional, trebuie stiut ca fiecare secunda din Douzeci de ani in Siberia, are o incarcatura aparte, greu de dus.

   Scaunul iti devine inconfortabil. Te simti cand calau, cand complice, cand martor neputincios. O istorie de viata pusa sa sfarme o istorie a omenirii. Si culmea, reuseste. Cum? Prin iubire. Iubirea de tara, iubirea de familie, iubirea de neam, iubirea de limba romana. Mai spun astazi aceste iubiri ceva?

   Da, mai spun. Lumea se bucura de spectacolul Amaliei Ciolan si al lui Sorin Misiriantu, chiar daca mai e cate un adoelscent rasfatat si imbuibat pentru care Siberia e doar un cuvant pe care nu stie daca trebuie sa-l scrie cu litera mica sau mare.

   Ceea ce m-a frapat si am admirat eu la Anita, si ceea ce Amalia Ciolan a reusit sa redea foarte bine, este ca Anita nu a fost un martir al unei idei, ea nu este tributara unei ideologii si nu este pusa in slujba vreunei demonstratii. Ea isi joaca pana la capat rolul ei principal din arborele genealogic al familiei sale. Intamplator sau nu, familia asta face parte dintr-un neam. Intamplator sau nu, acest neam face parte din omenire. Dar Anita nu vrea sa salveze neamul sau omenirea. Intamplator sau nu, o face, dar asta e deja altceva!

   E de vazut.

   Chiar daca va imbatraneste intr-o ora cu 20 de ani.

______________________________________________________________________

sursa cover photo: http://www.fnt.ro/Spectacole/20-de-ani-in-Siberia; foto Florin Ghioca

Discutii pe Facebook
Nemira

Sunt îndragostita de limba româna, de pisici, de teatru, de scris, de citit, de tara aceasta, de una , de alta... de cînd ma stiu. Îmi doresc o cruciada împotriva barbarismelor, a romglezei si a tot ceea ce înseamna import neasumat, mecanic, compulsiv. Dar sunt iremediabil optimista si cred ca dupa "a fost odata ca niciodata" urmeaza inevitabil" si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti..."

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

februarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X