);
COnecteaza-te cu noi

Carte

100 carti fundamentale: #2 Vechiul Testament – c. 1500 i.e.n.

Publicat

pe

Vechiul testament carti fundamentale

   Vechiul Testament si Noul Testament – ceea ce cunoastem sub numele de Sfanta Scriptura de cand William Tyndale a publicat versiunea sa in engleza, in perioada elisabetana (1611) – sunt doua carti separate dintr-o serie de scripturi ale diferitelor credinte, cum ar fi Coranul, Avesta si Dhammapada. Vechiul Testament duce la cel Nou sau cel putin Biserica Crestina presupune asta. Cele doua carti, legate impreuna, sunt inca considerate de catre fundamentalistii biblici – in ciuda coplesitoarelor dovezi ale contrariului – ca reprezentand un singur volum care contine mesajului lui Dumnezeu si o adevarata descriere a Creatiei. Aceasta este o parte a istoriei credintei, dar nu si a cunoasterii.

   Cuvantul biblie deriva, prin latina si franceza, de la cuvantul grec biblia, „carti”, o traducere a cuvantului ebraic sepharim cu acelasi inteles. Cuvantul ebraic este cel mai vechi dintre toti termenii literaturii biblice. Aceste sepharim sunt cele mai frecvent numite in ebraica tanakh, un acronim consonantic (in ebraica se scriu doar consoanele) care ne ajuta sa ne amintim continutul ei: Torah (lege – sau mai bine tradus „indrumare”), Neviim (profeti), Ketuvim (scrieri – hagiografie). Acesta, doar un fragment al literaturii vechilor israeliti, este „Vechiul Testament” doar pentru crestini. A fost compilat de evrei pe o perioada de aproximativ o mie de ani si contine legende, istorie, poezie, anecdote, rugaciuni, legi, statistici si profetii; este, de departe, cea mai cunoscuta carte din lumea occidentala si a inspirat atat fapte eroice, cat si unele ingrozitoare. Filosoful evreu olandez-portughez Baruch de Spinoza – pana la un anumit grad fiind considerat cabalist, desi lucrul acesta este rar mentionat – a fost cel care, in sec. al XVII-lea, s-a implicat in supunerea acestei colectii sau antologii de texte analizei istorice si altor forme de analiza critica. A fost, bineinteles, excomunicat de catre semenii sai evrei.

   Istoria formarii textelor Bibliei – toate in ebraica, cu exceptia catorva pasaje in aramaica in Geneza si in alte locuri – este foarte complexa si da inca nastere la controverse. Inainte de era crestina, aceasta antologie a fost tradusa in greaca (Septuaginta), pentru uzul evreilor vorbitori de limba greaca. Apoi, in urma unor evenimente din Palestina de la inceputul erei noastre (probabil aparute in jur de 30 e.n.), crestinii au fost indrumati sa si-o insuseasca. Pala in secolul al doilea e.n., singurele ei rivale printre crestini erau scrierile marelui „eretic” Marcion din Sinope, care a murit in 160 si ale carui scrieri de tip gnostic au fost toate suprimate sau pierdute.

   Un ajutor de nepretuit pentru istorici sunt lucrarile cuprinzatoare ale remarcabilului Josephus, un evreu din secolul I, un fariseu, care a devenit cetatean roman (numit Flavius Iosefus), dar nu si-a parasit niciodata credinta iudaica (nu norocul, ci istetimea l-a ajutat sa supravietuiasca: a prezis ca Vespasian ca ajunge imparat si acesta i-a fost recunoscator). I s-a permis sa traiasca si sa scrie la Roma, unde si-a terminat lucrarea Razboaiele iudaice (ca evreu a participat la ele, dar a fost facut prizonier de romani la Iotopata), in 77, si Antichitati Evreiesti, in 94, o alta lucrare foarte importanta. Iata-l aici pe Iosefus (in traducerea prolificului William Whiston, profesor de matematica la Universitatea Cambridge, din secolul nouasprezece), incepand o poveste foarte cunoscuta, care va avea consecinte nefaste pentru unii:

   In acel timp, Sodomitii au devenit mandri de bogatiile si bunastarea lor: ei au devenit nedrepti cu oamenii si pacatosi in fata lui Dumnezeu, intr-atat de mult, incat nu mai luau in seama la avantajele primite de la El: ii urau pe straini si abuzau unul de altul cu practici sodomite. Dumnezeu era deci foarte suparat pe ei…

   Confuziile si controversele au facut necesar ca in ultimul deceniu al secolului al patrulea e.n., Sfantul Ieronim (342-420) sa faca sau, in anumite cazuri, sa supravegheze, o traducere latina – incluzand propria lui versiune a celor patru evanghelii. Aceasta s-a numit Vulgata, fiind pentru prima data legata intr-un singur volum in secolul al saselea, dar cel mai vechi manuscris cunoscut al Vulgatei, numit Codex Amiatinus (pentru ca ajunsese in biblioteca de la Monte Amiata – aceasta a fost desfiintata in 1782, iar cartea e acum la Florenta la Biblioteca Laurentiana), fusese scris la Jarrow de calugari sub indrumarea abatelui Ceolfrith intre 690 si 700. Au existat trei copii, pentru care au fost necesare pieile a cincisprezece mii de vitei – foarte mult pentru iubitorii de animale. Ceolfrith plecase in 716 sa daruiasca codexul Papei Grigore al II-lea la Roma, dar a murit inainte sa ajunga acolo.

   Prima traducere a Bibliei in engleza (descurajata de Biserica din acel timp, care credea ca oamenilor saraci si umili nu trebuie sa li se permita sa o citeasca, in caz ca, nefiind suficient de inteligenti sa inteleaga latina, care nu li se predase niciodata, si-ar putea face propriile idei despre ea) a fost facuta in perioada anglo-saxona, dar nu exista nici o Biblie anglo-saxona completa. Cele mai vechi editii complete sau aproape complete se numesc „Wycliffite”, dupa John Wycliffe, filosof si conducator al lollarzilor, care i-a inspirat, castigandu-si astfel nedoritul renume de precursor al protestantismului (ceea ce si era). Lollarzii erau primul grup englez coerent care contesta Biserica Catolica. Marele si poeticul, dar neapreciatul prozator William Tyndale (1494-1536) este autorul unei mari parti din traducerea care formeaza inca baza solida a binecunoscutei versiuni autorizate din 1611. El a fost spanzurat si ars pe rug la Vilvorde, langa Bruxelles in numele Dumnezeului din Biblia pe care indraznise sa o traduca. Cei care au savarsit aceasta crima, servitori ai persoanelor feroce si inapoiate care erau siguri de buna lor credinta – au si astazi aparatori – sunt echivalenti ai birocratilor servili de astazi.

   Biblia este inca cel mai bine cunoscuta si iubita in tarile vorbitoare de limba engleza in maiestuoasa Versiune Autorizata; in ceea ce-i priveste pe cititori, Biblia engleza noua – cunoscuta de multi in Anglia sub denumirea de „Inland Revenue Version” din cauza limbii engleze jalnice, neinspirata, autorizata de un „comitet de stilizare” compus din nonentitati ambitioase – nu este doar un succesor nedemn, ci si o insulta la adresa a tot ceea ce preprezinta religia.

   Emily Dickinson, inteleapta fata batrana din Amherst, Massachusetts, a carei poezie nu a fost recunoscuta ca fiind publicabila in timpul vietii, dar care este privita astazi ca fiind mult deasupra celor mai multi dintre contemporanii ei, a scris un poem (poate neterminat) prin 1882, care insumeaza pe scurt unul dintre felurile in care oamenii vedeau Biblia crestina:

Biblia e un volum antic –
Scris de oameni apusi
La sugestia Duhurilor Sfinte –
Subiecte – Betheleem –
Eden – anticul Camin –
Satan – Osteanul –
Iuda – Marele Inselator –
Pacatul – o Prapastie faimoasa
Careia altii trebuie sa-i reziste –
Oamenii care „cred” sunt foarte singuri –
Ceilalti sunt „pierduti” –
De-ar fi avut Povestea un Povestitor cantaret –
Predica lui Orfeu captiva –
Nu condamna.

   Orfeu este paganul legendar, cantaretul grec capabil sa farmece animalele si chiar pietrele cu lira lui, al carui cap, chiar si dupa ce a fost smuls de menade, inca mai canta plutind spre Lesbos – desigur, el nu „predica” si acest lucru a incercat, in mod ironic, sa transmita Dickinson. Poemul critica implicit Biblia pentru ca exprima atitudinea nemiloasa a unui Dumnezeu mai degraba evreu decat crestin, fata de pacatosi si idolatri. Emily Dickinson deplange faptul ca Sfanta Scriptura nu a fost scrisa intr-o maniera captivanta, ci intr-una mai degraba critica, regretand faptul ca tunatorul Iehova, evreu al Vechiului Testament, nu putea sa semene mai mult cu gentilul Orfeu.

   Este cu adevarat o anomalie, in special, in epoca noastra de invatatura mai exacta si mai scrupuloasa, ca religia crestina trebuie sa fie o derivata a celei evreiesti – pana la punctul in care Biserica romano-catolica, abandonandu-si principiile reale, i-a iertat pe evrei (foarte recent) pentru ca l-au executat pe Iisus, care a fost, de fapt, crucificat de romani. Numai ca, desi e grotesc, asa s-a intamplat.

   Intreaga aceasta poveste face Bisericile moderne sa para din ce in ce mai anacronice si sa se sprijine pe irational mai mult decat este normal in era noastra pozitivista. A dus la neintelegeri amare intre traditionalisti si cei care vor sa observe realitatea sau poate doar sa para „contemporani” – ultimii sunt adesea acuzati ca sunt necredinciosi, palizi rationalisti liberali sau, mai rau, oameni cu voci stinse, educati, dar superficiali, care nu-si doresc decat sa fie la moda.

   Controversa se desfasoara, de obicei, in clisee, la un nivel intelectual scazut. Pericolul rezida in faptul ca Biserica, presupusa a fi din alta lume, va fi secularizata, numai ca a fost destul de materialista de-a lungul istoriei, inregistrandu-se, ce-i drept, si exceptii. Ceea ce se numeste religie a fost mereu un amestec de respect pentru Dumnezeu si politica.

   Faptele, atat cat pot fi cunoscute, nu trebuie sa-i impiedice pe cei care sunt religiosi (ceea ce inseamna, aici, cei care recunosc o autoritate mai mare decat cea lumeasca), fiindca religia trebuie sa implice cautarea adevarului si pentru ca nimeni nu trebuie sa se teama de adevar. Dar se tem totusi daca acesta suprapune peste planurile lor.

   Este periculos si prostesc sa discuti cu cei care prefera sa nu fie critici; dar este bine sa discuti cu cei care pretind ca sunt critici cand ignora faptele. Simplele fapte raman importante pana cand sunt luate in seama. Adevarata valoare a Bibliei acum, pentru crestini, ar trebui sa stea in calitatile ei inspiratoare si literare – nu intr-un fel de „autoritate” pe care ei cred ca aceasta antologie evreiasca ar avea-o. Nu este mai putin sfanta din aceasta cauza – cuvantul sfant deriva din cuvinte insemnand „semn bun” si „intreg”.

   Iisus Hristos, unul dintre acei putini oameni extraordinari, extrem de socanti si incomozi pentru vecinii lor (printre altii se numara Zarathustra, Gautama Buddha si Mohamed), nu este in nici un caz mort. Crestinismul insa este asa cum a fost practicat timp de doua mii de ani. Cu alte cuvinte, traieste doar in anumite faze ale trecutului sau si in anumiti indivizi. Trebuie facuta o delimitare stricta intre Iisus Hristos si religia practicata in numele lui: nu numai ca era stanjenitor, evreu, dar, de asemenea, foarte probabil era ceea ce cunoastem sub numele de gnostic. Gnosticismul si – in special – gnosticismul lui Marcion a fortat Biserica crestina – prea de timpuriu o organizatie in cautarea puterii, axata pe succesul lumesc – mult mai decisiv in pozitia sa agnostica. S-a adaugat fara mila peste monoteismul religiei iudaice asa cum este exprimata in Vechiul Testament si s-a adaugat, de asemenea, ingenios, peste tendintele cosmologice din lumea greaca pe care incerca sa o converteasca. La momentul evaluarii lui Marcion mai ramasesera putini crestini adevarati: „cei cu adevarat rai”, ca sa adaptam un poem de Robert Graves, conduceau „in numele lui Hristos”.

   Ceea ce numim Vechiul Testament – si in special primele cinci carti, Pentateuhul – este totusi piatra unghiulara a religiei iudaice. Pretentia Bisericii crestine de a fi mostenitoarea legitima a Israelului, a adevaratului Israel, este neistorica si perversa. (Noul Testament e partial o problema diferita). Se pune accentul pe Pentateuh deoarece acesta contine cea mai directa revelatie pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Moise, pe muntele Sinai. Dar faptul ca aceasta revelatie a fost cu adevarat adresata unui anumit popor, pe langa ca-i fals, este contrar crestinismului. A creat enorme dificultati care au dus la antisemitism, printre alte rezultate regretabile si nereligioase: cel mai rudimentar sortiment de crestin sau persoana crescuta in credinta crestina continua sa-si insuseasca un Dumnezeu evreu pe care a fost invatat sa-l venereze ca pe un non (sau chiar anti-) evreu. Pe de alta parte, mai ofensiv a fost acest sentiment usor de inteles pentru crestini: Ce ciudat/ Din partea lui Dumnezeu’ Sa-i aleaga/ Pe evrei. Gnosticismul (W. N. Ewer – 1885-1976). Gnosticismul e singurul care, in Biserica crestina, a facut din religie o problema interioara si a fost suprimat cu cruzime; in Evul Mediu, cand oamenii au inceput sa interpreteze religia iudaica, Cabala – se asemenea gnostica – mai realista, mai erotica, a facut salvarea lui Dumnezeu de catre om, tikkun, o problema la fel de importanta ca si constrariul ei. Si aceasta a fost data la o parte ca superstitie de evreii rationalisti, moderni. Dar amandoua doctrinele alarmante persista – pentru a le deranja pe cele oficiale; si perntru a le pastra pe raftul ignorantei lor.

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X