);
COnecteaza-te cu noi

Carte

100 carti fundamentale: #2 Vechiul Testament – c. 1500 i.e.n.

Publicat

pe

Vechiul testament carti fundamentale

   Vechiul Testament si Noul Testament – ceea ce cunoastem sub numele de Sfanta Scriptura de cand William Tyndale a publicat versiunea sa in engleza, in perioada elisabetana (1611) – sunt doua carti separate dintr-o serie de scripturi ale diferitelor credinte, cum ar fi Coranul, Avesta si Dhammapada. Vechiul Testament duce la cel Nou sau cel putin Biserica Crestina presupune asta. Cele doua carti, legate impreuna, sunt inca considerate de catre fundamentalistii biblici – in ciuda coplesitoarelor dovezi ale contrariului – ca reprezentand un singur volum care contine mesajului lui Dumnezeu si o adevarata descriere a Creatiei. Aceasta este o parte a istoriei credintei, dar nu si a cunoasterii.

   Cuvantul biblie deriva, prin latina si franceza, de la cuvantul grec biblia, „carti”, o traducere a cuvantului ebraic sepharim cu acelasi inteles. Cuvantul ebraic este cel mai vechi dintre toti termenii literaturii biblice. Aceste sepharim sunt cele mai frecvent numite in ebraica tanakh, un acronim consonantic (in ebraica se scriu doar consoanele) care ne ajuta sa ne amintim continutul ei: Torah (lege – sau mai bine tradus „indrumare”), Neviim (profeti), Ketuvim (scrieri – hagiografie). Acesta, doar un fragment al literaturii vechilor israeliti, este „Vechiul Testament” doar pentru crestini. A fost compilat de evrei pe o perioada de aproximativ o mie de ani si contine legende, istorie, poezie, anecdote, rugaciuni, legi, statistici si profetii; este, de departe, cea mai cunoscuta carte din lumea occidentala si a inspirat atat fapte eroice, cat si unele ingrozitoare. Filosoful evreu olandez-portughez Baruch de Spinoza – pana la un anumit grad fiind considerat cabalist, desi lucrul acesta este rar mentionat – a fost cel care, in sec. al XVII-lea, s-a implicat in supunerea acestei colectii sau antologii de texte analizei istorice si altor forme de analiza critica. A fost, bineinteles, excomunicat de catre semenii sai evrei.

   Istoria formarii textelor Bibliei – toate in ebraica, cu exceptia catorva pasaje in aramaica in Geneza si in alte locuri – este foarte complexa si da inca nastere la controverse. Inainte de era crestina, aceasta antologie a fost tradusa in greaca (Septuaginta), pentru uzul evreilor vorbitori de limba greaca. Apoi, in urma unor evenimente din Palestina de la inceputul erei noastre (probabil aparute in jur de 30 e.n.), crestinii au fost indrumati sa si-o insuseasca. Pala in secolul al doilea e.n., singurele ei rivale printre crestini erau scrierile marelui „eretic” Marcion din Sinope, care a murit in 160 si ale carui scrieri de tip gnostic au fost toate suprimate sau pierdute.

   Un ajutor de nepretuit pentru istorici sunt lucrarile cuprinzatoare ale remarcabilului Josephus, un evreu din secolul I, un fariseu, care a devenit cetatean roman (numit Flavius Iosefus), dar nu si-a parasit niciodata credinta iudaica (nu norocul, ci istetimea l-a ajutat sa supravietuiasca: a prezis ca Vespasian ca ajunge imparat si acesta i-a fost recunoscator). I s-a permis sa traiasca si sa scrie la Roma, unde si-a terminat lucrarea Razboaiele iudaice (ca evreu a participat la ele, dar a fost facut prizonier de romani la Iotopata), in 77, si Antichitati Evreiesti, in 94, o alta lucrare foarte importanta. Iata-l aici pe Iosefus (in traducerea prolificului William Whiston, profesor de matematica la Universitatea Cambridge, din secolul nouasprezece), incepand o poveste foarte cunoscuta, care va avea consecinte nefaste pentru unii:

   In acel timp, Sodomitii au devenit mandri de bogatiile si bunastarea lor: ei au devenit nedrepti cu oamenii si pacatosi in fata lui Dumnezeu, intr-atat de mult, incat nu mai luau in seama la avantajele primite de la El: ii urau pe straini si abuzau unul de altul cu practici sodomite. Dumnezeu era deci foarte suparat pe ei…

   Confuziile si controversele au facut necesar ca in ultimul deceniu al secolului al patrulea e.n., Sfantul Ieronim (342-420) sa faca sau, in anumite cazuri, sa supravegheze, o traducere latina – incluzand propria lui versiune a celor patru evanghelii. Aceasta s-a numit Vulgata, fiind pentru prima data legata intr-un singur volum in secolul al saselea, dar cel mai vechi manuscris cunoscut al Vulgatei, numit Codex Amiatinus (pentru ca ajunsese in biblioteca de la Monte Amiata – aceasta a fost desfiintata in 1782, iar cartea e acum la Florenta la Biblioteca Laurentiana), fusese scris la Jarrow de calugari sub indrumarea abatelui Ceolfrith intre 690 si 700. Au existat trei copii, pentru care au fost necesare pieile a cincisprezece mii de vitei – foarte mult pentru iubitorii de animale. Ceolfrith plecase in 716 sa daruiasca codexul Papei Grigore al II-lea la Roma, dar a murit inainte sa ajunga acolo.

   Prima traducere a Bibliei in engleza (descurajata de Biserica din acel timp, care credea ca oamenilor saraci si umili nu trebuie sa li se permita sa o citeasca, in caz ca, nefiind suficient de inteligenti sa inteleaga latina, care nu li se predase niciodata, si-ar putea face propriile idei despre ea) a fost facuta in perioada anglo-saxona, dar nu exista nici o Biblie anglo-saxona completa. Cele mai vechi editii complete sau aproape complete se numesc „Wycliffite”, dupa John Wycliffe, filosof si conducator al lollarzilor, care i-a inspirat, castigandu-si astfel nedoritul renume de precursor al protestantismului (ceea ce si era). Lollarzii erau primul grup englez coerent care contesta Biserica Catolica. Marele si poeticul, dar neapreciatul prozator William Tyndale (1494-1536) este autorul unei mari parti din traducerea care formeaza inca baza solida a binecunoscutei versiuni autorizate din 1611. El a fost spanzurat si ars pe rug la Vilvorde, langa Bruxelles in numele Dumnezeului din Biblia pe care indraznise sa o traduca. Cei care au savarsit aceasta crima, servitori ai persoanelor feroce si inapoiate care erau siguri de buna lor credinta – au si astazi aparatori – sunt echivalenti ai birocratilor servili de astazi.

   Biblia este inca cel mai bine cunoscuta si iubita in tarile vorbitoare de limba engleza in maiestuoasa Versiune Autorizata; in ceea ce-i priveste pe cititori, Biblia engleza noua – cunoscuta de multi in Anglia sub denumirea de „Inland Revenue Version” din cauza limbii engleze jalnice, neinspirata, autorizata de un „comitet de stilizare” compus din nonentitati ambitioase – nu este doar un succesor nedemn, ci si o insulta la adresa a tot ceea ce preprezinta religia.

   Emily Dickinson, inteleapta fata batrana din Amherst, Massachusetts, a carei poezie nu a fost recunoscuta ca fiind publicabila in timpul vietii, dar care este privita astazi ca fiind mult deasupra celor mai multi dintre contemporanii ei, a scris un poem (poate neterminat) prin 1882, care insumeaza pe scurt unul dintre felurile in care oamenii vedeau Biblia crestina:

Biblia e un volum antic –
Scris de oameni apusi
La sugestia Duhurilor Sfinte –
Subiecte – Betheleem –
Eden – anticul Camin –
Satan – Osteanul –
Iuda – Marele Inselator –
Pacatul – o Prapastie faimoasa
Careia altii trebuie sa-i reziste –
Oamenii care „cred” sunt foarte singuri –
Ceilalti sunt „pierduti” –
De-ar fi avut Povestea un Povestitor cantaret –
Predica lui Orfeu captiva –
Nu condamna.

   Orfeu este paganul legendar, cantaretul grec capabil sa farmece animalele si chiar pietrele cu lira lui, al carui cap, chiar si dupa ce a fost smuls de menade, inca mai canta plutind spre Lesbos – desigur, el nu „predica” si acest lucru a incercat, in mod ironic, sa transmita Dickinson. Poemul critica implicit Biblia pentru ca exprima atitudinea nemiloasa a unui Dumnezeu mai degraba evreu decat crestin, fata de pacatosi si idolatri. Emily Dickinson deplange faptul ca Sfanta Scriptura nu a fost scrisa intr-o maniera captivanta, ci intr-una mai degraba critica, regretand faptul ca tunatorul Iehova, evreu al Vechiului Testament, nu putea sa semene mai mult cu gentilul Orfeu.

   Este cu adevarat o anomalie, in special, in epoca noastra de invatatura mai exacta si mai scrupuloasa, ca religia crestina trebuie sa fie o derivata a celei evreiesti – pana la punctul in care Biserica romano-catolica, abandonandu-si principiile reale, i-a iertat pe evrei (foarte recent) pentru ca l-au executat pe Iisus, care a fost, de fapt, crucificat de romani. Numai ca, desi e grotesc, asa s-a intamplat.

   Intreaga aceasta poveste face Bisericile moderne sa para din ce in ce mai anacronice si sa se sprijine pe irational mai mult decat este normal in era noastra pozitivista. A dus la neintelegeri amare intre traditionalisti si cei care vor sa observe realitatea sau poate doar sa para „contemporani” – ultimii sunt adesea acuzati ca sunt necredinciosi, palizi rationalisti liberali sau, mai rau, oameni cu voci stinse, educati, dar superficiali, care nu-si doresc decat sa fie la moda.

   Controversa se desfasoara, de obicei, in clisee, la un nivel intelectual scazut. Pericolul rezida in faptul ca Biserica, presupusa a fi din alta lume, va fi secularizata, numai ca a fost destul de materialista de-a lungul istoriei, inregistrandu-se, ce-i drept, si exceptii. Ceea ce se numeste religie a fost mereu un amestec de respect pentru Dumnezeu si politica.

   Faptele, atat cat pot fi cunoscute, nu trebuie sa-i impiedice pe cei care sunt religiosi (ceea ce inseamna, aici, cei care recunosc o autoritate mai mare decat cea lumeasca), fiindca religia trebuie sa implice cautarea adevarului si pentru ca nimeni nu trebuie sa se teama de adevar. Dar se tem totusi daca acesta suprapune peste planurile lor.

   Este periculos si prostesc sa discuti cu cei care prefera sa nu fie critici; dar este bine sa discuti cu cei care pretind ca sunt critici cand ignora faptele. Simplele fapte raman importante pana cand sunt luate in seama. Adevarata valoare a Bibliei acum, pentru crestini, ar trebui sa stea in calitatile ei inspiratoare si literare – nu intr-un fel de „autoritate” pe care ei cred ca aceasta antologie evreiasca ar avea-o. Nu este mai putin sfanta din aceasta cauza – cuvantul sfant deriva din cuvinte insemnand „semn bun” si „intreg”.

   Iisus Hristos, unul dintre acei putini oameni extraordinari, extrem de socanti si incomozi pentru vecinii lor (printre altii se numara Zarathustra, Gautama Buddha si Mohamed), nu este in nici un caz mort. Crestinismul insa este asa cum a fost practicat timp de doua mii de ani. Cu alte cuvinte, traieste doar in anumite faze ale trecutului sau si in anumiti indivizi. Trebuie facuta o delimitare stricta intre Iisus Hristos si religia practicata in numele lui: nu numai ca era stanjenitor, evreu, dar, de asemenea, foarte probabil era ceea ce cunoastem sub numele de gnostic. Gnosticismul si – in special – gnosticismul lui Marcion a fortat Biserica crestina – prea de timpuriu o organizatie in cautarea puterii, axata pe succesul lumesc – mult mai decisiv in pozitia sa agnostica. S-a adaugat fara mila peste monoteismul religiei iudaice asa cum este exprimata in Vechiul Testament si s-a adaugat, de asemenea, ingenios, peste tendintele cosmologice din lumea greaca pe care incerca sa o converteasca. La momentul evaluarii lui Marcion mai ramasesera putini crestini adevarati: „cei cu adevarat rai”, ca sa adaptam un poem de Robert Graves, conduceau „in numele lui Hristos”.

   Ceea ce numim Vechiul Testament – si in special primele cinci carti, Pentateuhul – este totusi piatra unghiulara a religiei iudaice. Pretentia Bisericii crestine de a fi mostenitoarea legitima a Israelului, a adevaratului Israel, este neistorica si perversa. (Noul Testament e partial o problema diferita). Se pune accentul pe Pentateuh deoarece acesta contine cea mai directa revelatie pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Moise, pe muntele Sinai. Dar faptul ca aceasta revelatie a fost cu adevarat adresata unui anumit popor, pe langa ca-i fals, este contrar crestinismului. A creat enorme dificultati care au dus la antisemitism, printre alte rezultate regretabile si nereligioase: cel mai rudimentar sortiment de crestin sau persoana crescuta in credinta crestina continua sa-si insuseasca un Dumnezeu evreu pe care a fost invatat sa-l venereze ca pe un non (sau chiar anti-) evreu. Pe de alta parte, mai ofensiv a fost acest sentiment usor de inteles pentru crestini: Ce ciudat/ Din partea lui Dumnezeu’ Sa-i aleaga/ Pe evrei. Gnosticismul (W. N. Ewer – 1885-1976). Gnosticismul e singurul care, in Biserica crestina, a facut din religie o problema interioara si a fost suprimat cu cruzime; in Evul Mediu, cand oamenii au inceput sa interpreteze religia iudaica, Cabala – se asemenea gnostica – mai realista, mai erotica, a facut salvarea lui Dumnezeu de catre om, tikkun, o problema la fel de importanta ca si constrariul ei. Si aceasta a fost data la o parte ca superstitie de evreii rationalisti, moderni. Dar amandoua doctrinele alarmante persista – pentru a le deranja pe cele oficiale; si perntru a le pastra pe raftul ignorantei lor.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

De ce capacele de canal sunt rotunde? Sau Jeff Bezos si Epoca Amazon – The Everything store de Brad Stone

Publicat

pe

brad stone recenzie de carte jeff bezos si epoca amazon

   Brad Stone este jurnalist american si senior executive editor la Bloomberg News. Este autorul best-sellerului despre imperiul Amazon – magazinul pentru orice.  Ne deschide o pespectiva catre viata si dezvoltarea  lui Jeff Bezos dar si a site-ului Amazon, cu momente de cumpana si altele de victorie.

   Pentru domeniul e-commerce Jeff Bezos este arhitectul principal care a proiectat si realizat o companie care sa nu fie una  doar comerciala ci si una tehnologica.

   Amazon a fost la inceput un site de unde puteai cumpara carti din orice domeniu , de la aproape toate editurile si din cele mai diversificate genuri. Dar aceasta a fost doar structura de start, viziunea liui Bezos era un magazin de unde sa se poata cumpara orice. Aceasta se intampla intr-un timp in care site-urile erau specizalizate pe o singura categorie de produse sau  cel mult cateva categorii de marfa.

Jeff Bezon si Epoca Amazon Brad Stone recenzie de carte   Bezos si-a urmarit cu meticulozitate scopul si in tot acest timp a avut un singur stapan care i-a dictat miscarile si strategia  – clientul. El a intuit ca “ nu facem bani cand vindem lucruri. Facem bani cand ii ajutam pe client sa ia decizii de cumparare.”

   De aceea a adus diverse inovatii la inceputurile Amazon, pe site existau recenzii la cartile vandute, exista posibilitatea si sa citesti cateva pagini din cartea pe care doreai sa o cumperi, fara nici un fel de costuri suplimentare.

   De ce Amazon? Pentru ca este cel mai mare fluviu de pe Pamant, deci “cea mai mare librarie de pe pamant”. Iar acum in anul 2018 (Amazon a luat fiinta in 1994) vedem ca exact asa este, nu doar pentru carti.

   Bezos a avut in vedere la inceput cinci valori fundamentale care aveau sa fie respectate de toti cei care lucrau pentru Amazon si care apoi au fost dezvoltate in 17 principii fundamentale.

Cele cinci valori erau: obsesia  pentru client, austeritatea, inclinatia pentru actiune, proprietatea, standarde inalte la angajare.

   Clientul era cel care dicta mersul si dezvoltarea companiei, la sedintele pe care le facea Bezos lasa intotdeauna un scaun gol, pentru client.

   Chiar si in momente tensionate pentru companie Bezos ii aducea pe toti la ordine “Dar sa nu va framantati in cee ace priveste concurenta, pentru ca, oricum, nu ne va da nici un ban. Haideti sa ne facem griji in legatura cu clientii nostrii si sa nu ne pierdem concentrarea”

   Cat de auster este Bezos? Angajatii companiei isi plateau locurile de parcare din apropierea sediului companiei, calatoreau la clasa economic, in timpul campaniei pentru Craciun aproape dormeau la seviciu, Bezos nu accepta nici o intarziere in livrari sau amanarea rezolvarii vreunei probleme a  clientilor, mai ales in acea perioada.

   Amazon insa nu este un loc de munca comod pentru angajati, standardele inalte la angajare au fost impuse din primii ani. Intrebarea din titlu a fost pusa unui potential director de marketing pe care Bezos dorea sa il angajeze si care venea de la concurenta.

   “De fiecare data cand angajam pe cineva, respectivul trebuie sa ridice stacheta pentru urmatorii angajati, astfel incat bazinul de talente sa fie permanent alimentat si imbunatatit.

   Iar daca potentialii angajati faceau greseala de a vorbi despre dorinta de a avea un echilibru intre serviciu si viata particulara, Bezos ii respingea.”

   Au fost chiar apropiati  colaboratori , care nu au rezistat la ritmul impus de el, pentru ca actiunea era cuvantul cheie, indiferent de zi a saptamanii sau moment al anului. Bezos considera ca cei care alegeau sa plece nu aveau Amazon-ul in ADN si de aceea era mai bine sa se indrepte catre alte companii.

   Bezos este nemilos atunci cand este vorba de a infrange un competitor sau de a achiztiona o alta companie la pretul pe care il doreste el, si nu la cel cerut, nu se da in laturi de a forta mana celor pe care vrea sa ii cucereasca uneori cu metode nu neaparat corecte, mai degraba opresive.

   Si in cee ace priveste politica companiei fata de plata impozitelor la stat, Amazon nu este tocmai un model, Bezos utilizeaza toate artificiile posibile pentru a evita pe cat posibil asta, sau pentru a minimiza costurile cu impozitele.

   “Amazon e o companie misionara nu una mercenara  Misionarii urmaresc obiective nobile si incearca sa construiasca o lume mai buna. Mercenarii cauta bani si putere si sunt dispusi sa treaca peste  orice le sta in cale.”, spune el.

   Amazon isi permite acum sa fie o companie misionara, se doreste a fi nu doar un magazin unde se vand de toate, dar si un centru de tehnologie care sa dezvolte noi  abordari pentru e-commerce si nu numai.

   Jeff Bezos este un personaj fascinant, o forta care a tras societatea inainte cu sau fara voia ei.

   Un om contradictoriu, impulsiv, de multe ori aproape agresiv, de aceea isi si angajeaza un “consilier in stiinta conducerii”.

   Pe de alta parte, un om care traieste modest, simplu, si capabil de gesturi frumoase pentru cei pe care ii apreciaza.

   “Am realizat ca sunt motivat de oamenii care se bazeaza pe mine.” spune el, iar acum sunt multi oameni care se bazeaza pe el din intreaga lume.

   Intrebarea cu care inchidem aceasta carte este – ce se va intampla cu Amazon dupa disparitia lui Jeff Bezos?

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

Viata la 40 de ani, de Cosmin Neidoni

Publicat

pe

viata la 40 de ani recenzie de carte

   Poate nu intamplator am ajuns sa citesc aceasta carte, Viata la 40 de ani, scrisa de Cosmin Neidoni, intr-o luna in care femeia este sarbatorita.

   Ar putea fi un martisor de purtat in suflet, din care sa mai citesti din cand in cand cate un eseu pentru a-ti reaminti de frumusete, lucruri simple si seninatate.

   Cartea mi-a amintit de un film cu Mel Gibson si Helen Hunt- Ce-si doresc femeile. Avem acum un raspuns narativ al filmului, mai profund si mai intens.

Viata la 40 de ani, Cosmin Neidoni, recenzie de carte   Cosmin Neidoni ghiceste gandurile femeilor ca si cand ar avea un dar deosebit pentru asta, la fel ca eroul filmului, si nu stim daca e o binecuvantare sau un blestem.

   Pentru Cosmin Neidoni pare a fi o poarta facuta din doua canaturi. Asa se deschide cartea sa de eseuri catre cititor.

   Are o organizare aproape geometrica- doi poli verticali- varsta de 40 de ani si femeia si la fel merge pe linii orizontale paralele care duc insa catre acelasi finish.

   Pe orizontala varsta de 40 de ani se bucura de o analiza obiectiva si emotionala in acealasi timp, aflam despre cum se simte un barbat la 40 de ani “mai dumirit”, poate mai intelept dar si cu regret “regretul binelui, uneori nesavarsit, al iubirii, uneori nemarturisite si al timpului irosit, nu odata cu explicatii inutile”.

   Este insa un om care se bucura acum de lucrurile mici, si mai ales simple, care vede dincolo de aparente catre esenta, pentru ca se pare acesta este marele castig al varstei, o oarecare libertate de a te misca in lume, cum spune el, asemeni unui “submersibil”, fara a mai tine cont de lucruri marunte.

   Tot in organizarea orizontala a naratiunii se afla si consideratiile sale despre varsta de 40 de ani a femeii- care “respecta logica oglinzilor cu geometrie variabila”  si ajunge la o concluzie, la 40 de ani femeia are “ceva greu de mimat: luciditatea si calmul cu finetea unei inimi care stie ca a iubi inseamna a darui.”

   Celalalt canat al portii noastre sunt eseurile care au ca tema, motiv si alcatuire: gandurile despre femeie.

   Gasim aici arhetipurile mari feminine- mama si fiica, bunica dar si iubita- obiect magic al indragostirii- stare care are propriul eseu “Cum suntem cand ne indragostim?”- fiindu-i recunoscuta in acest fel magia si gratia.

   Prin crapatura portii deschise in acest fel, cu maiestrie si organizare- vedem un barbat pasionat de liste- nu mai putin de sase- calogul seninatatii, to be list pentru noul an, lista lectiilor varstei de 40 de ani.

   Aceasta prezentare intr-o maniera organizata ne duce cu gandul ca varsta de 40 de ani vine poate si cu un manierism aparte care aduce catre ordine ganduri romantice si orice alte derapaje ale varstei.

   Ceea ce surprinde sunt eseurile despre viata actuala, despre politicieni, despre mediul online si despre viata in Romania- “ Intre mandria si mania de a fi roman”, “Tara asta nu este a voastra!”

   Sunt un intermezzo intre restul eseurilor care deschid alte fire narative, catre alte posibile viitoare carti scrise de Cosmin Neidoni.

   Poarta deschisa- a varstei si a femeii, este calea catre un univers in care barbatul daruit cu inteligenta emotionala este cel care isi talmaceste si transmite catre semeni, ce-si doresc femeile si cum sa ai zile senine si imbucuratoare la 40 de ani.

   Pentru Cosmin Neidoni “universul din spatele cartilor este inepuizabil, un fond latent de lumi construite dupa o alta arhitectura decat cea a realitatii, una compatibila cu nevoia omului de a evada din orizontul incomod al vietii lui Sisif.”

   El evadeaza catre femeie si impreuna cu ea descopera o alta lume, si de aceea asteptam pentru ca el ne spune “sunt convins ca ne vom revedea”  – un eseu care seamana cu o melodie a lui Igor Krutoy – You are my September.

 

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

mai, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

  • {{{ review.rating_post_title }}}
    User Avatar
    {{{ review.rating_title }}}

    {{{review.rating_comment | sstr | nl2br}}}

    Show

Trending

X